Se umple sala sau naționala pleacă din București. „Nu cerem 50.000 de spectatori, dar 1.200 de persoane din 2 milioane de locuitori pot veni la un meci al naționalei”

Redactor:
Marius Hutu
Se umple sala sau naționala pleacă din București.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala masculină la handbal începe miercuri o nouă campanie de la calificare la un turneu final, Campionatul European din 2018. România înfruntă de la ora 18:30, în Sala „Dinamo„, reprezentativa Provinciei Kosovo, într-un meci contând pentru grupa C a precalificărilor.  

România a ajuns atât de jos în handbalul masculin la nivel de reprezentative, încât a fost nevoită să facă noi schimbări pe banca tehnică, dar să readucă în echipă și jucătorii cu experiență din Liga Națională, la care se renunțaseră poate prea ușor. Alexandru Dedu, președintele FRH, a apelat la serviciile lui Aihan Omer pentru următorii trei ani, antrenorul care a mai avut două mandate la prima reprezentativă în trecut și care a calificat naționala la CM 2009 după o pauză de 14 ani (!). Noul selecționer face echipă cu Robert Licu, iar la lot a readus o serie de jucători cu care a reușit să se califice la turneul final din Croația. Astfel, după o pauză mai lungă, la lot au revenit Șania, Novanc, Stavrositu, Toma și Stănescu, jucători cu evoluții remarcabile în ultimul deceniu. „În acest moment avem nevoie de rezultate și nu de experiment. În ultimii doi ani s-a încercat altceva, dar numai cu tinerii România nu poate să urce. Trebuie combinația perfectă, în spatele unui jucător tânăr să stea și unul cu experiență”, și-a argumentat alegerile Aihan Omer.

„A fi din nou la naționala României este o mare onoare pentru mine. Îmi doream să joc în continuare pentru România”, a precizat Marius Novanc, în timp ce Alin Șania a declarat: „Am lăsat-o puțin mai moale la un moment dat, dar am revenit în forță”.

Partida România – Kosovo, programată miercuri, de la ora 18:30, are semnificații deosebite. Citiți aici motivele.

Naționala masculină începe calificările pentru Euro 2018 cu trei ani și jumătate mai devreme, dovada fiind nivelul – foarte jos – în care a ajuns. România face parte din aceeași grupă cu Kosovo și Italia, doar prima echipă urmândă să acceadă în faza următoare. „Meciul cu Kosovo este foarte important. Este un meci decisiv. Nu avem prea multe informații despre adversar, ne bazăm strict pe jocul nostru. În ultima săptămână am lucrat numai pentru a face din naționala României o familie și să ne exprimăm pe teren astfel încât spectatorii să aprecieze jocul naționalei”, a precizat Aihan Omer.

Ca și în ultimele partide ale naționalei masculine, FRH a ales ca loc de disputare a acestui joc Sala „Dinamo”. Selecționerul mizează și pe aportul publicului. Chiar a făcut și un apel în acest sens, astfel încât naționala să nu aibă parte de aceeași atmosferă dezolantă pe care a avut-o în primăvară, la meciul cu Finlanda, disputat la Chiajna. „Deși era un meci de calificare pentru Euro 2016, meciul a părut unul de antrenament, s-a jucat cu sala goală. Și spectatorii au o vină pentru situația în care a ajuns naționala. Al 8-lea jucător nu a existat. Avem nevoie de un public care susține echipa reprezentativă. Dacă atmosfera nu va fi un adecvată, voi propune să jucăm următoarele meciuri în provincie, unde știm că naționala va fi sprijinită și de public”, a fost afirmația tăioasă a lui Aihan Omer, care a mai susținut pe această temă: „Nu cerem 50.000 de spectatori, dar 1.200 de persoane din 2 milioane de locuitori pot veni la un meci al naționalei”.

Șimicu s-a accidentat și nu va juca în „dubla” cu Kosovo

Tandemul Aihan Omer – Robert Licu are la dispoziție 17 jucătoari pentru cele două jocuri cu Kosovo (miercuri turul) și 1 noiembrie (returul): Szopka, Stănescu, Pralea (portari); Novanc, Iancu, Savenco (pivoți); Csepreghi, Criciotoiu, Ghiță, Racoțea, Grigoraș, Stavrositu, Șania (linia de 9 metri); Ghionea, Toma, Buricea, Asoltanei (extreme). Alexandru Șimicu, jucătorul lui Hamburg, este absența de ultimă oră din naționala României. „S-a accidentat la ultimul joc din Bundesliga și a anunțat că nu poate să vină. Ne-a garantat că vine la următoarele meciuri”, a precizat Aihan Omer. Selecționerul nu a mai convocat pe nimeni, pentru postul de inter stânga având deja două soluții, Șania și Racoțea.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
Giovanni Becali a aflat cât a plătit Dan Șucu pentru a deveni patron la Genoa și a dat verdictul
Giovanni Becali a aflat cât a plătit Dan Șucu pentru a deveni patron la Genoa și a dat verdictul
Jador și Oana Ciocan vor deveni părinți de băiețel peste doar câteva luni! Vestea momentului în showbiz
Jador și Oana Ciocan vor deveni părinți de băiețel peste doar câteva luni! Vestea momentului în showbiz
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Genoa a reacţionat oficial, după ce a apărut prima controversă despre Dan Şucu! Intervenţie în forţă:
Genoa a reacţionat oficial, după ce a apărut prima controversă despre Dan Şucu! Intervenţie în forţă: "Ne protejăm interesele"
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Lovitura primită de 8,2 milioane de români, după scandalul din coaliţia de guvernare
Lovitura primită de 8,2 milioane de români, după scandalul din coaliţia de guvernare
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Cum a putut fi surprins Dan Şucu în tribune, alături de soţie, imediat după ce Rapid a primit cel de al doilea gol de la CFR Cluj!
Cum a putut fi surprins Dan Şucu în tribune, alături de soţie, imediat după ce Rapid a primit cel de…
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Interzis pentru proprietarii de câini sau pisici din România. Regulă pentru cei care stau la bloc
Interzis pentru proprietarii de câini sau pisici din România. Regulă pentru cei care stau la bloc
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Argentina îşi menţine poziţia de lider în clasamentul mondial FIFA. Pe ce loc e România
Argentina îşi menţine poziţia de lider în clasamentul mondial FIFA. Pe ce loc e România
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×